Prostatita este o inflamație a țesutului prostatei. Astăzi, aceasta este cea mai frecventă boală urologică, care afectează în principal bărbații activi sexual. Potrivit diferitelor date, în grupul de pacienți cu vârsta cuprinsă între 20-40 de ani, prevalența prostatitei cronice variază de la 20 la 35%. Mai mult, acest diagnostic în combinație cu hiperplazia benignă de prostată se găsește din ce în ce mai mult la grupa de vârstă înaintată.
Lipsa unui tratament eficient în timp util duce la complicații precum disfuncția erectilă și infertilitatea.
Tipuri de prostatita
Clasificarea folosită astăzi se bazează pe împărțirea tuturor tipurilor de prostatita, în funcție de prezența unui agent patogen infecțios, a leucocitelor în secreția de prostată, precum și a manifestărilor clinice. Potrivit acestuia, există 4 categorii de prostatita, fiecare dintre ele având anumite simptome:
| Categoria prostatitei | Semne | Prevalența |
|---|---|---|
| Bacterian acut | 1. Urinări frecvente, senzație de arsură. 2. Dificultate la urinare cu durere. 3. Durere la palpare în abdomenul inferior. 4. Durere la palparea prostatei. 5. Multe leucocite, bacterii și mucus în urină. 6. Temperatură ridicată, senzație de rău. |
până la 5% |
| Bacterian cronic | Semnele sunt aceleași ca și în cazul infecțiilor bacteriene acute, dar sunt mai puțin pronunțate și fără manifestări sistemice și conținut purulent în urină. De asemenea, poate exista sânge în material seminal, durere în perineu și testicule și un număr mare de leucocite în materialul seminal și secrețiile de prostată. | 5–10% |
| Nebacterian cronic (inflamator, neinflamator) | Semnele sunt aceleași ca pentru categoriile anterioare, dar microorganismele nu sunt detectate în secrețiile de prostată, urină sau material seminal. Și cu o variantă neinflamatoare, este posibil să nu existe o creștere a concentrației de leucocite în secrețiile de prostată, spermatozoizi și urină. | 80–90% |
| Inflamator asimptomatic | Nu există manifestări clinice. Se observă un proces inflamator în urină, sperma și secrețiile de prostată. | Necunoscut |
Semne și simptome de prostatita
Semnele prostatitei pot fi de laborator și clinice. În primul caz, modificările caracteristice sunt detectate în analiza generală a sângelui, urinei și secrețiilor prostatice. Semnele clinice se referă la simptomele care însoțesc această boală.
Acestea includ:
- Creșterea temperaturii corpului.
- Durere în perineu sau abdomen inferior.
- Urinare frecventa.
- Prezența sângelui în urină sau ejaculat.
- Durere la urinare.
În funcție de tipul de prostatita, severitatea simptomelor poate varia. În formele acute, primele semne de prostatita la bărbați apar brusc, ceea ce devine un motiv pentru a consulta un medic. Prostatita cronică, dimpotrivă, este asimptomatică și se face simțită numai în perioadele de exacerbare. Primele semne de exacerbare a prostatitei cronice sunt durerea dureroasă în perineu și tulburările urinare sub forma unui flux lent de urină și incapacitatea de a urina chiar și cu o dorință puternică. Fără tratament în timp util, boala duce la dezvoltarea complicațiilor, care se manifestă prin disfuncție erectilă, tulburări de ejaculare și infertilitate.
Diagnosticare
Cu prostatita cronică, semnele bolii pot varia semnificativ. Cel mai adesea, pacienții experimentează 4 sindroame principale:
- Dureros. De regulă, plângerile se fac de durere în abdomenul inferior, perineu, sacrum și organele genitale. Poate apărea atât în repaus, cât și în timpul exercițiilor fizice.
- disurică. Pacienții observă urinare frecventă sau dificilă, subțierea fluxului sau lenețea acestuia, nevoia bruscă de a urina, precum și golirea incompletă a vezicii urinare.
- Sexual. Caracterizat printr-o încălcare a potenței. Unii oameni de știință asociază acest lucru cu excitabilitatea patologic ridicată a terminațiilor nervoase ale prostatei, cauzată de inflamația prelungită.
- Reproductivă. Nu există doar o încălcare a formării spermatozoizilor, ci și o scădere a volumului ejaculatului și o modificare a compoziției secrețiilor de prostată.
Potrivit unor autori, în ultimii ani, sindroamele reproductive și sexuale devin din ce în ce mai frecvente.
Alături de plângerile subiective, este importantă examinarea rectală digitală a prostatei. Este important să se evalueze forma, starea granițelor, consistența, starea veziculelor seminale, precum și prezența durerii.
Testele de laborator pentru prostatită pot include:
- Analize generale de sânge și urină.
- Microscopia secreției prostatei sau urinei.
- Examinarea bacteriologică a urinei sau a secreției prostatei.
- Testul PCR pentru infecții cu transmitere sexuală.
- Uroflowmetrie și determinarea urinei reziduale.
Datele de laborator pot fi însoțite de studii instrumentale, inclusiv cu ultrasunete, CT, RMN etc.
Cum să tratezi semnele prostatitei
Managementul simptomelor este doar un domeniu de tratament. De asemenea, are ca scop restabilirea funcției normale a prostatei și prevenirea complicațiilor.
În cazul formelor bacteriene de prostatita, planul de tratament include medicamente antibacteriene care elimină agentul patogen. În acest caz, este posibil să se influențeze cauza imediată a inflamației. Programul de tratament este întotdeauna selectat individual după o examinare cuprinzătoare și un diagnostic final.
Unul dintre cele mai prescrise medicamente pentru tratamentul prostatitei bacteriene cronice este extractul de prostată, care are un efect organotrop asupra glandei prostatei.
Extractul de prostată ajută la reducerea umflăturilor, la reducerea inflamației și la îmbunătățirea funcției secretoare, crescând tonusul mușchilor vezicii urinare. De asemenea, medicamentul ajută la îmbunătățirea microcirculației în țesuturile glandei prostatei, reduce riscul de tromboză a vaselor mici, reduce durerea, restabilește urinarea și normalizează funcția sexuală.
Peprimul stagiutratament, extractul de prostată este prescris sub formă de supozitoare, iar pta doua fazatabletele sunt folosite pentru terapie. De asemenea este siformă îmbunătățităun medicament care conține de două ori mai mult ingredient activ decât supozitoarele clasice. Datorită acestei diversități, medicul poate adopta o abordare individuală pentru prescrierea tratamentului pentru fiecare pacient.